Daca doriti dezactivarea sunetului,va rog sa deplasati cursorul mouselui in josul paginii si dezactivati-l din player!

vineri, 28 septembrie 2012

Rugaciune pentru trezirea spirituala

Astăzi, Părinte al universului, te rugăm să ne deschizi inimile şi ochii pentru a ne putea bucura de întreaga ta creaţie şi pentru a trăi într-o comuniune eternă de iubire cu tine. Ajută-ne să te vedem pe tine în tot ceea ce percepem cu ochii, cu urechile, cu inima noastră, cu toate simțurile noastre. Ajută-ne să percepem prin ochii iubirii, astfel încât să te
descoperim pe tine oriunde ne-am duce şi să te vedem pe tine în întreaga ta creaţie. Ajută-ne să te vedem pe tine în fiecare celulă a corpului nostru, în fiecare emoție a minţii noastre, în fiecare vis, în fiecare floare, în fiecare persoană care ne iese în cale. Tu nu te poți ascunde de noi, căci tu te afli pretutindeni, iar noi suntem una cu tine. Ajută-ne să devenim conștienți de acest adevăr.

Ajută-ne să devenim conștienți de puterea noastră de a crea un vis al raiului în care totul să devină posibil. Ajută-ne să ne folosim de imaginaţia noastră pentru a ne controla visul vieţii, propria noastră creaţie, astfel încât să trăim fără teamă, fără mânie, fără gelozie, fără invidie. Dăruiește-ne o lumină călăuzitoare şi îngăduie ca ziua de astăzi să fie ziua în care căutarea noastră să ia sfârşit, în care să descoperim pentru totdeauna iubirea şi fericirea.

Îngăduie ca astăzi să se petreacă ceva extraordinar, care să ne schimbe pentru totdeauna viaţa. Îngăduie ca tot ceea ce facem şi tot ceea ce spunem să fie expresia frumuseţii din inima noastră, să izvorască numai din iubire.

Ajută-ne să fim la fel ca tine, să iubim la fel cum iubești tu, să împărtăşim la fel cum o faci tu, să creăm din viaţa noastră o capodoperă de frumuseţe şi iubire, la fel cum este întreaga ta creaţie. Începând de azi, ajută-ne să ne amplificăm gradat puterea iubirii, astfel încât să putem crea o capodoperă artistică din propria noastră viaţă. Astăzi, Părinte al universului, îţi oferim întreaga noastră recunoştinţă şi iubire pentru faptul că ne-ai dat viaţă.Asa sa fie !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Totalul afișărilor de pagină