cum timpul este impartit in zi si noapte, principiile in masculin si feminin, perceptiile intre lumina
si intuneric si exemplele pot continua la nesfarsit descriind cele doua calitati ale universului, vizibil
si invizibil. Pastrand analogiile, atat de dragi hermetistilor, sau imprumutand schema initieriilor,
putem afirma ca persoana tine de ego, iar fiinta de sine, sau cu alte cuvinte: in persoana se exprima
omul, care este unic si irepetabil in decursul unei existente determinate, pe cand in fiinta salasluieste
principiul divin, nemuritor si Unic, caci diversitatea persoanelor dispare in unicitatea Fiintei.
Asadar, in natura sa dubla, omul are un caracter efemer si etern in acelasi timp. Si cum, Tabula
Samargdina postuleaza: „Toate lucrurile vin din Unul, prin vointa si cuvantul Unicului, care a creat
in Mintea Sa, astfel ca toate lucrurile isi datoreaza existenta acestui Unitati prin ordinea Naturii, si
poate fi imbunatatit prin adaptarea la acea Minte", intelegem ca persoana este o expresie vizibila,
efemera si umana, in timp ce fiinta este oglinda Creatorului, invizibila, eterna si divina. „Cand omul
din tine tace, vorbeste Dumnezeu" (proverb hindus).
Persoana devine si exista, in timp ce fiinta este. Spre exemplu, pictorul Dali a existat de cand s-a
nascut pana cand a murit, ca persoana cu toate insusuirile si caracteristicile sale, care dispar, odata
cu intoarcerea trupului, in pamantul din care a fost zamislit. In schimb, fiinta care a locuit in
persoana lui Dali, se reintegreaza planului superior, „se intoarec acasa", in lumea spiritelor eterne si
povesteste despre experienta cognitiva a persoanei care „ nu mai exista"!
Intre persoana si fiinta exista, de regula un conflict, caci persoana se lasa amagita de efemerul in
care traieste, iar fiinta tanjeste dupa linistea eternitatii. Initierea, indiferent de caracterul sau, este menita sa le impace.
Astfel, eliberat de iluzoriul egoului, unde fanatismul, incrancenarea, ignoranta, vanitatea, lacomia
etc, perturba seninul fiintei, omul complet isi poate auzi vocea sinelui, care, in ori ce epoca si in
fiecare generatie, este vocea lui Dumnezeu.
Psihologia este o stiinta partiala caci, ea se ocupa doar de categorisirile, insusirile si viciile
persoanei, parapsihologia incearca sa combine atributele fiintei in dinamica persoanei, dar nu
reuseste sa le centreze pe axa Omul-Dumnezeu. Singura, capabila sa armonizeze centrele de putere
ale celor doua este initierea, sau altfel spus, eliminiarea rezidurilor egoului, cufundarea lor in
puritatea fiintei, apoi alchimizarea persoanei prin lumina fiintei. Omul complet nu mai este dual,
caci in el fiinta si persoana au devenit expresia aceluiasi lucru si din acel moment Unicul se
manifesta si saluta unicitatea infinita a universului. Aceste mici consideratii pot inlesni parcursul
persoanei pentru a deveni fiinta, ca din aceasta contompire sa iasa omul complet. Parcurgem, mai
departe etapele acestei calatorii la capatul careia, speram sa ne regasim intregi, eliberati si
zambitori!
Capcanele persoanei
Pentru unele curente initiatice, schema divizarii omului intre persoana si fiinta arata cam asa:
- Persoana este modelata de temeri.
- Fiinta este iubire neconditionata.
Sa vedem acum, temerile fundamentale care construiesc tipologiile persoanei. Conform Eneagramei
( stiinta ce studiaza pulsiunile umane), sunt noua categorii de frici care modeleaza comportamentul
personal.
1. teama de moarte.
2. teama de suferinta
3. teama de esec
4. teama de a nu fi iubit.
5. teama de saracie
6. teama de ridicol
7. teama de a nu fi luat in considerare.
8. teama de a nu fi singur.
9. teama de Dumnezeu.
In mod obisnuit, una dintre ele devine liderul existential al persoanei in cauza supunand-o caznelor
si iluziilor ca poate scapa, in vre-un fel lasand astfel loc „negocierii de tip mefistofelic" in care esti
dispus sa-ti „vinzi sufletul pentru a gasi linistea", nestiind in acel moment ca linistea se afla deja in
tine si se numeste fiinta! Dar sa nu ne grabim in analizarea diferitelor strategii prin care efemerul
incearca sa pacaleasca eternul, vom dedica un spatiu amplu subiectului, ceva mai tarziu. Tristetea
mare se intampla, cand liderul trage dupa el si alte pulsiuni. Astfel o persoana care are ca frica
centrala singuratatea urmata de teama de Dumnezeu si de moarte poate isi poate sfarsi timpul
chinuindu-se in iadul unei existente intunecate! Si putem urmari un exemplu graitor:Razvan se naste intr-o familie de credinciosi bigoti, fanatizati care ii impun o copilarie austera si
tenebroasa in care predicatul principal este venirea sfarsitului lumii. Razvan asculta povestile despre un
Dumnezeu razbunator si gelos. Parintii sunt inflexibili si duri, foarte ursuzi si incuitati. Ion e cam
stangaci si nu prea le este pe plac celor din familia perfectionista. Nu prea ii place la biserica, isi
petrece timpul visand si jucandu-se , mai mult singur, intru-cat ceilalti copii il ironizeaza strigandul:
„sfantul". Dezabuzati , parintii ii strecoara in ureche ca este un prost si un nevolnic, ca nu e in
stare de nimic, iar cand ei vor muri, praful se va alege de el, caci singur nu e in stare de nimc. Cand Razvan implineste 10 ani, parintii il duc cu masina la o manastire in munti. E polei, tatal neatent pierde
controlul masinii si in urma accidentului moare alaturi de sotia sa care nu a zambit niciodata.
Singur, Razvan isi pune intrebari legate de dreptatea lui Dumnezeu, apoi isi aminteste vorbele parintilor:
„nimic nu esti in stare sa faci singur..." Moartea i se pare haina, caci vine cand nu te astepti si atunci
reperele lui in viata vor contura o persoana labila, dependenta de ceilalti, tematoare de a nu-l supara
pe Domnul. Probabil isi va sfarsi timpul singur, fara prieteni si habotnic! Desigur, este un exemplu
extrem, dar cate asemenea povesti nu se intampla prin lume?
Teama de ridicol ii motiveaza pe unii sa devina atat de plini de ei, incat vor da oricat sa para
inteligenti, culti, puternici, a toate stiutori. Vor deveni cu siguranta lideri, insa lipsa umorului ii va
transforma in tirani, oripilati de gandul, ca cineva poate rade de ei. Cat despre teama de saracie, sunt
convins ca ati citit „Avarul" de Moliere sau „Hagi Tudose" de Barbu Stefanescu Delavrancea.
Persoana este suma gandurilor, invataturilor, temerilor, dorintelor si faptelor. Prin legea atractiei,
persoana interactioneaza cu universul prin raportul echivalent al cauzei si efectului.Devine, asadar,
prizoniera realitatilor create de ea insasi prin gand, cuvant si gest!
Oamenii sunt diferiti, iar gradul lor de evolutie spirituala ii plaseaza pe paliere diferite in ceea ce
priveste relatia persoana-fiinta. Trairile unui om bun sunt izvorate din lumina fiintei sale, acolo
unde Dumnezeu a lasat toata Cunoasterea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu